TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

LUNGULEȚU: O persoană a murit și alte două au fost transportate la spital după ce au căzut într-un bazin cu apă

Pompierii dâmboviţeni au intervenit vineri dimineaţă pentru salvarea a trei persoane dintr-un bazin cu apă, în localitatea dâmboviţeană Lunguleţu.

„La faţa locului au fost identificaţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 43 de ani, care s-ar fi aflat într-un bazin destinat alimentelor conservate prin murare, fiind în stare de inconştienţă. Din nefericire, un bărbat de 43 de ani a decedat, iar ceilalţi doi au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

„În această dimineaţă, în jurul orei 06:27, am fost solicitaţi să intervenim pentru salvarea a trei persoane dintr-un bazin cu apă, în localitatea Lunguleţu. (…) La sosirea echipajelor, cele trei persoane au fost extrase în stare de inconştienţă şi preluate de echipajele medicale aflate la faţa locului”, informează ISU Dâmboviţa.

Potrivit sursei citate, două dintre victime se află în stop cardio-respirator, fiind aplicate manevre de resuscitare. Cea de-a treia – un bărbat – este transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Au intervenit Detaşamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, Garda de Intervenţie Potlogi cu un echipaj SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa cu două echipaje. 

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.