POLIŢIŞTII DÂMBOVIŢENI ACŢIONEAZĂ ÎN ZILELE DE 6 ŞI 7 MARTIE, PE LINIA REDUCERII RISCULUI RUTIER ŞI ASIGURĂRII UNUI CLIMAT DE ORDINE SI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
300 de poliţiştii vor avea o prezenţă activă, acţionând cu precădere în zona adicentă unităţilor de învăţământ, atât în mediul rural cât şi în mediul urban
Î n vederea îmbunătăţirii climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi reducerii riscului rutier, poliţia dâmboviţeană va lua toate măsurile specifice, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, pentru ca elevii să fie instruiţi cu privire la respectarea regulamentului intern şi a legislaţiei în vigoare.
În acest sens, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, s-au întreprins următoarele măsuri:
prezenţa activă la vedere a forţelor participante pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale cât şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice; acţiunea imediată la evenimentele produse, după principiul „cel mai apropiat de locul evenimentului intervine”; corelarea intervenţiei mai multor echipaje de poliţie la evenimentele de amploare;
desfăşurarea de activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, discotecilor, locurilor de cazare şi a altor locuri pretabile; efectuarea de controale corporale şi ale bagajelor la persoanele suspecte ce se deplasează pedestru sau cu auto, în vederea depistării celor care au asupra lor arme albe sau de foc; identificarea grupurilor gen „colţ de stradă” şi „scară bloc” şi luarea măsurilor de destructurare; prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse accizabile şi a consumului de droguri şi alte substanţe halucinogene.
Totodată, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale comise în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, poliţiştii vor continua acţiunile privind:
verificarea respectării prevederilor legale de către societăţile comerciale şi persoanele fizice situate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice, ţigări, tipărituri şi înregistrări audio-video cu conţinut obscen; verificarea locurilor şi zonelor (baruri, cafenele, internet cafe, săli de biliard, parcuri, zone de agrement, săli de joc, etc.) pentru identificarea elevilor care absentează de la orele de curs; identificarea minorilor problemã ; identificarea persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi luarea măsurilor legale faţă de acestea; verificarea modului de punere în aplicare a regulamentului de ordine interioară, mai ales cu privire la accesul în unitatea şcolară; verificarea modului de executare a serviciului de către personalul de pază;
Pe linia reducerii riscului rutier, poliţiştii rutieri vor acţiona zilnic, în intervalele orare 08:00-12:00, 16:00-20:00, fiind întreprinse o serie de măsuri precum:
activarea patrulelor şcolare de circulaţie şi a caravanelor şcolare, sub directa coordonare a poliţiştilor rutieri, în vederea însuşirii corecte a normelor rutiere şi respectarea acestora de către toţi elevii, contribuind astfel la formarea şi consolidarea deprinderilor de comportament civilizat şi preventiv pe drumurile publice, precum şi la evitarea implicări tinerei generaţii în accidente de circulaţie. depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, respectiv indisciplina pietonilor; conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor cu privire la necesitatea utilizării centurilor de siguranţă/sistemelor de retenţie pentru copii.
Activităţile se vor desfăşura pe raza municipiilor/oraşelor şi în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public şi/sau nerespectării de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.