Din cauza datoriilor, oamenii n-au mai primit indemnizatia de crestere a copilului, venitul minim garantat sau alocatia pentru sustinerea familiei. Decizia i-a mahnit peste masura pe cei nevoiasi care traiau din acesti bani.
La fel de adevarat este insa ca printre ei se ascund si oameni care stau cu mana intinsa la stat, desi traiesc in lux. Legea nu face insa diferenta.
Doamna Ecaterina si sotul ei din Persinari, langa Targoviste, au 10 guri de hranit. Nu lucreaza nicaieri si traiesc din ajutorul de la stat de 200 de lei. Vor ramane insa si fara acesti bani, pentru ca au acumulat datorii la primarie de peste 2.000 de lei.
Ministerul Muncii cere anual primariilor listele cu rau-platnici care sunt si asistati social pentru a le fi suspendate ajutoarele.
“Obligatia primariilor e sa trimita pana pe 5 aprilie la agentiile judetene aceasta situatie, urmand ca noi sa le centralizam si probabil cu data de 1 mai sa sistam aceste drepturi”, spune Adrian Toader, director ANPIS.
Cei care reusesc sa-si plateasca taxele si impozitele in termen de 5 luni vor fi repusi in plata. Vor primi inclusiv suma cuvenita acestei perioade. Daca nu reusesc insa sa ajunga cu datoriile la zi, vor fi stersi definitiv de pe lista asistatilor sociali.
Problema primariilor e ca nu pot face diferenta pe hartie intre cei cu adevarat saraci si cei care traiesc in lux, dar iau bani de la stat. Pentru a-i identifica pe mincinosi ar trebui sa aiba mai multe echipe care sa mearga in control pe teren.
In total, 40.000 de oameni, adica 5,5 din totalul beneficiarilor, au pierdut anul trecut venitul minim garantat, indemnizatia pentru cresterea copilului sau alocatia pentru sustinerea familiei pentru ca nu si-au platit darile catre stat pe 2011.
Exceptate de la taieri au fost doar familiile monoparentale, care au in ingrijire unul sau mai multi copii.
DREPTURI SUSPENDATE PENTRU NEPLATA IN 2012
Alocatii pentru sustinerea familiei: 18.231 (5% din total)
Venituri minime garantate: 11.141 (5,5% din total)
Indemnizatii pentru cresterea copilului (6% din total)
Total drepturi suspendate: 39.975 (5,5% din total)
Sursa: ANPIS