In fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste pe Cuvioasa Maica Parascheva. In chip deosebit ea este cinstita in Moldova, intrucat de 350 de ani moastele ei se gasesc la Iasi. Este cunoscuta in popor si sub numele de “Sfanta Vineri” sau “Vinerea Mare”. Se cuvine, asadar, ca noi, credinciosii romani, mai ales cei din Moldova, sa-i cunoastem viata si nevointele duhovnicesti, precum si imprejurarile in care cinstitele ei moaste au fost aduse in Moldova.
Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca aceasta cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XI-lea. S-a nascut in Epivat (azi Boiados) in Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Parintii ei erau oameni de neam bun si credinciosi, ravnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, dupa ce a invatat carte, s-a calugarit sub numele de Eftimie; apreciat de carmuitorii de atunci ai Bisericii dar si de credinciosi, a fost ales la vremea cuvenita episcop in localitatea Madite.
Parascheva si-a petrecut anii copilariei in casa parintilor sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe cand avea zece ani a auzit citindu-se intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au impresionat-o atat de mult, incat si-a impartit toate hainele saracilor. Acelasi lucru l-a facut si in alte imprejurari, fara sa tina seama de mustrarile parintilor ei.
Dupa trecerea catorva ani, si-a parasit parintii si “frumusetea acestei lumi”, retragandu-se “in adancul pustiei”. S-a oprit mai intai la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de invatatura de la calugari si calugarite cu aleasa viata duhovniceasca. Urmand sfaturile acestora, a parasit capitala, indreptandu-se spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde a ramas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile pe care le-a strabatut si Mantuitorul Iisus Hristos si Sfintii Apostoli. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si cu rugaciunea, intocmai ca Sfantul Ioan Botezatorul, ca Maria Egipteanca sau ca atatia alti ostenitori spre cele duhovnicesti. Mitropolitul Varlaam al Moldovei in Cazania sa, tiparita la Iasi in 1643, spune ca acum nu mai avea grija “nici de vesminte si de asternuturi, nici de mancari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judetului (judectii, n.n) ce va sa fie”. Ea “pururea suspina si neparasit tanjea cumu-si va infrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci la vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta ” ochii de lacrimi ii erau intunecati pururea”.
Intr-o noapte, insa, pe cand avea ca la 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Si continua mitropolitul Varlaam in Cazania sa ca ea “fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad (Constantinopol, n.n.) veni. Si mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherna si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: N-am alta nadejde, n-am alt acoperamant. Tu-mi fii indreptatoare, tu-mi fii folositoare” Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m-am intors in lume, indrepteaza-ma pana la sfarsitul vietii mele, ca alta nadejde nu am”.
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, localitatea in care vazuse lumina zilei, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. “Acolo-continua mitropolitul Varlaam-truda catre truda si durere catre durere adauga, cu post si cu nedormire pe sine se infrumuseta”, cu lacrimi pamantul uda si asa se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, cauta din locasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si acum, indura-te Doamne, spune ingerului bland sa ia cu pace sufletul meu”. Impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul.
A fost ingropata ca o straina, nimeni nestiind cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit in chip minunat cine era acea straina. Se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, “aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma”. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis ” si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste. In acelasi noapte, o credincioasa pe numele Eftimia a avut aceeasi vedenie.
Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au inteles ca este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Epivat. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste. Se spune ca dreptcredinciosii crestini din Epivat au zidit o biserica chiar pe locul in care au trait parintii ei si unde vazuse ea insasi lumina zilei.
Nu stim cand anume Patriarhia din Constantinopol va fi procedat la canonizarea ei, adica la trecerea ei in randul sfintilor.
Curand dupa moarte s-au alcatuit unele lucrari despre viata si istoria moastelor ei. Una din ele a fost scrisa de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae IV (1145-1151), pe la mijlocul veacului al XII-lea. Alta alcatuit marele patriarh Eftimie al Tarnovei, in a doua jumatate a veacului al XIV-lea. Acesta a fost folosita de mitropolitul Matei al Mirelor, care a trait in manastirea Dealu, de langa Targoviste, care a alcatuit ” in greceste ” o noua “viata”, precum si slujba Cuvioasei Parascheva, prin anul 1605. Cativa ani mai tarziu, viata ei a fost inclusa de mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania lui, tiparita la Iasi in 1643, fara indoiala folosind manuscrise grecesti si slavonesti, prelucrate dupa lucrarea patriarhului Eftimie. Nevointele ei au fost infatisate pe scurt si de marele mitropolit Dosoftei al Moldovei in lucrarea sa Viata si petrecerea sfintilor (4 vol. Iasi, 1682-1686), precum si in alte Vieti de sfinti si in editiile Mineielor tiparite la noi in tara. Dintre strainii care i-au mai cercetat viata consemnam pe cunoscutul aghiograf grec Nicodim Aghioritul (1749-109). Spre sfarsitul secolului trecut invatatul episcop Melchisedec Stefanescu al Romanului (1823-1892), a tiparit o lucrare speciala intitulata Viata si minunile Cuvioasei noastre Parascheva cea noua si istoricul sfintelor ei moaste (Bucuresti, 1889). Cativa teologi romani din veacul nostru de asemenea s-au ocupat cu viata si sfintele ei nevointe.
Ce s-a intamplat cu cinstitele ei moaste, dupa ce au fost descoperite prin aratare dumnezeiasca? Au stat in biserica Sfintii Apostoli din Epivat vreo doua sute de ani, savarsindu-se multe semne si minuni in jurul lor. Vestea despre acestea s-a raspandit in toata Peninsula Balcanica si in Asia Mica, incat multi credinciosi greci, bulgari si valahi din aceste locuri se indreptau spre Epivat ca sa se inchine la cinstitele ei moaste si sa-i ceara sa mijloceasca in fata tronului ceresc pentru ei.
Evenimentele politice care au avut loc in secolele urmatoare au facut ca moastele ei sa fie stramutate in mai multe locuri. Se stie ca in anii 1185-1186 bulgarii si valahii din sudul Dunarii ” care de aproape doua secole se gaseau sub dominatia Imperiului bizantin ” s-au rasculat impotriva asupritorilor, sub conducerea fratilor Petru si Asan, romani de neam, intemeind un stat nou, cunoscut sub numele de imperiul vlaho-bulgar, avand capitalta la Tarnovo. Peste cativa ani, in 1204, cavalerii apuseni porniti in Cruciada a patra au ocupat Constantinopolul, intemeind aici un “imperiu latin de Constantinopol”, care a dainuit pana in anul 1261, condus de imparatii catolici, veniti din Apusul Europei. In astfel de imprejurari, bizantinii au creat doua mici imperii, unul in Asia Mica, cu capitala la Niceea, nu departe de Constantinopol, altul in Tesalia, cu capitala la Tesalonic. Datorita relatiilor prietenesti dintre imparatul Ioan Asan II din Tarnovo (1218-1241) si imparatul de atunci din Constantinopol, in anul 1235 sau curand dupa aceea, moastele Cuvioasei Parascheva au fost stramutate de la Epivat la Tarnovo, capitala imperiului romano-bulgar care devenise, intre timp, resedinta patriarhala. Mutarea lor s-a facut intr-o impresionanta procesiune, condusa de mitropolitul Marcu din Preslav, insotit de numerosi clerici, fiind intampinate pretutindeni cu flori, lumanari si slujbe de catre dreptcredinciosii romani si bulgari din sudul Dunarii. La Tarnovo au iesit intru intampinarea lor imparatul Ioan Asan II, mama si sotia sa, precum si patriarhul de aici. Au fost asezate in biserica Maica Domnului.
La Tarnovo moastele Cuvioasei Parascheva au ramas timp de 160 de ani. Probabil acum s-a alcatuit slujba ei, care a intrat in Mineiul pe luna octombrie. Iar in a doua jumatate a veacului al XVI-lea, patriarhul Eftimie al Tarnovei ” se pare un valah ” i-a scris din nou viata, asa cum am aratat mai sus.
Dar tot pe atunci turcii au patruns in Europa. Rand pe rand au cucerit parti insemnate din Peninsula Balcanica. In 1393 au cucerit partea rasariteana a imperiului valaho-bulgar, impreuna cu capitala Tarnovo, iar peste trei ani si partea apuseana, incat acest stat si-a incetat existenta.
In astfel de imprejurari dramatice pentru crestini, moastele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad. Acolo au stat pana in anul 1521, cand turcii au cucerit si acest oras, iar Serbia a fost transformata in pasalac. Acum moastele au fost solicitate de patriarhul ecumenic Ieremia I sultanului, care a acceptat sa i le dea in schimbul unor daruri. Patriarhul a hotarat ca ele se fie aduse in Constantinopol, fosta capitala a imperiului bizantin (cucerit de turci in 1453, care i-a dat numele Istanbul). In drum spre marele oras intemeiat de imparatul Constantin cel Mare, cinstitele moaste ale Cuvioasei Parascheva au fost expuse din loc in loc pentru a fi vazute si sarutate de credinciosii ortodocsi din Peninsula Balcanica ” aflati acum sub stapanire truceasca. Pentru inceput, au fost asezate in biserica Sfanta Maria Panmacaristos, pe atunci catedrala patriarhala. Dupa transformarea acesteia in geamie, au fost mutate in alte biserici: Vlahserai (1586), Sfantul Dumitru (1597) si Sfantul Gheorghe din Cartierul Fanar (1601).
Dupa 120 de ani ele au cunscut ultima stramutare, de data aceasta spre pamantul romanesc. In anul 1641, dupa ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a platit toate datoriile Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, carmuitorul ei de atunci, patriarhul partenie I zis cel Batran (1639-1644), impreuna cu membrii Sinodului sau, au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei Parascheva. Racla cu cinstitele moaste a fost transportata cu o corabie pe Marea Neagra, fiind insotita de trei mitropoliti greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopului si Teofan al Paleopatrei). Ajungand la Galati, apoi la Iasi, au fost intampinate de Vasile Voda Lupu, de mitropolitul Varlaam si de episcopii de Roman si Husi, de cler si credinciosi. In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii “Sfintii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla, arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23 aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.
In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si Bulgara.
De astfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei biserici cu hramul Sfanta Vineri in “Targul Romanului”. Multe alte biserici din Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti. Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim si noi si sa ne rugam asa:
Sfanta Parascheva-Condac
“Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia.” (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
crestinortodox.ro
