TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Verificări pe drumurile din Dâmboviţa

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe DJ 721, pe raza comunei Văcărești, un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, din comună. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest. Deoarece a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat de 26 de ani, din comuna Nucet, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 722, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins în trafic, în Târgoviște, un alt bărbat de 35 de ani, din comuna Comișani, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării efectuate în acest sens, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În toate situațiile, cercetările continuă”, a menţionat IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.