mar. oct. 22nd, 2024

DOMNUL GEORGE VASILACHE, INSPECTOR EPARHIAL ÎN CADRUL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI, A OBȚINUT TITLUL DE DOCTOR IN TEOLOGIE

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit  Nifon a participat, luni, 23 septembrie 2024,  în amfiteatrul  ”Mircea Păcurariu” al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, ca membru al comisiei de doctorat, la susținerea publică a tezei cu titlul „Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom în cadrul creației corale românești”, elaborată de domnul George Vasilache, Inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Târgoviștei, cercetare realizată sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian.

Alături de Prof. univ. dr. Nifon Mihăiță,  Arhiepiscop și Mitropolit, din comisia de doctorat au făcut parte: Pr. Prof. univ. dr. Pavel Aurel (președinte), Pr. Prof. Univ. dr. Vasile Stanciu (Universitatea ” Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca) și Prof. univ. dr. Nicolae Chifăr (Universitatea ” Lucian Blaga” din Sibiu)

Domnul George Vasilache și-a elaborat cercetarea pornind de la importanța cântării liturgice ca factor de misiune în Biserica Ortodoxă, evidențiind  rolul cântării armonizate în cadrul procesului de modernizare al limbajului muzical eclezial. Noutatea pe care o evidențiază demersul doctorandului, constă în prezentarea, dezvoltarea și contextualizarea istorică a Cântărilor Sfintei Liturghii în înveșmântare armonico-polifonică, prezentându-se parcursul evolutiv al genului coral liturgic, precum și specificul care definește scriitura componistică a fiecărui opus coral prezentat.

La finalul ședinței de susținere publică a tezei de doctorat, domnul George Vasilache a primit titlul de Doctor în Teologie, cu calificativul maxim (“Excelent”).Apoi, în Paraclisul Facultății de Teologie, a  urmat ceremonia depunerii jurământului de credință, moment solemn la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI