Comuna Hulubești a participat astăzi la campania națională “Let’s Do IT, România!”
Astfel, un grup de peste 90 de persoane, format din elevi de la clasa zero până la clasa a opta, aparținând școlii Gimnaziale din Hulubești, părinți și cadre didactice, s-au adunat în fața primăriei la primele ore ale dimineții și împreună au luat la pas comuna pentru a ecologiza localitatea.
Activitatea s-a desfășurat sub supravegherea celor 8 cadre didactice care au însoțit copiii, însuși directorul școlii participând și dând un puternic exemplu tuturor. Astfel de acțiuni au scopul de a crește gradul de responsabilitate ecologică în rândul populației adulte, și de a crea un spirit pro-activ în rândul tinerei generații.
Copiii au sosit din toate satele comunei, aduși cu microbuzul școlar. Sufletul acestei activități a fost doamna bibliotecara Ofelia Stroie, care s-a ocupat de organizarea impecabilă, iar prin intermediul organizației “Acum Pentru Viitor” a fost asigurată dotarea cu materiale necesare desfășurării acțiunii în condiții de siguranță și igienă.
Mâinile harnice au adunat mai multe sute de kilograme de deșeuri aruncate la întâmplare, lăsând în urmă străzile și ulițele mai curate și mai frumoase. Întreaga cantitate de gunoi strânsă a fost transportată cu tractorul primăriei la ghena din centrul localității, urmând a fi ridicată de firma speacializată în zilele următoare. Salutăm activitatea și dăruirea tuturor participanților, mulțumindu-le în același timp, pentru exemplul pe care l-au oferit.
articol de Liviu Lazăr,
reporter special targovistenews.ro