joi. sept. 19th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Minorul dispărut de la domiciliu seara trecută a fost găsit de jandarmi în comuna Ulmi

Un băiat, în vârstă de 10 ani, care a dispărut de la domiciliu din localitatea Bucșani a fost găsit de jandarmii dâmbovițeni pe raza comunei Ulmi. După ce a parcurs în jur de 25 km cu bicicleta, azi-noapte, în jurul orei 00.10, jandarmii aflați în misiune l-au observat la intrarea în comuna Ulmi.
Aceștia l-au oprit, au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că este vorba despre minorul declarat dispărut de la domiciliu ieri, 16 septembrie. Fiind întrebat de jandarmi de ce a plecat de acasă, băiatul a afirmat că s-a deplasat la Târgoviște pentru a duce pet-uri la un centru de colectare și reciclare, deoarece dorește să strângă bani ca să-și cumpere o trotinetă electrică.
Jandarmii au întocmit documentele operative specifice depistării persoanelor dispărute, copilul fiind condus la Secția de Poliție 2 Băleni.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul