Primăria Târgovişte continuă investiţiile masive în grădiniţa de la Priseaca.
Lucrările de modernizare care au avut loc aici se apropie de finalizare, a dat de veste primarul Cristian Stan.
Edilul a mers acolo să vadă cum se desfăşoară proiectul şi vine cu detalii:
“Luna viitoare, copiii se vor întoarce într-o grădiniţă nouă, care este foarte aproape de finalizare.
Este un proiect care a însemnat renovare energetică, schimbare tâmplărie, schimbare termosistem, schimbare a instalaţiei sanitare.
Refacem curtea grădiniţei, refacem locul de joacă, condiţiile sunt incomparabile cu ceea ce era înainte.
Instalaţie de climatizare în toate sălile de grupe, de asemenea panouri fotovoltaice, o unitate de învăţământ la standarde europene”, a spus Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.