lun. dec. 30th, 2024

Accident, seara trecută, pe Calea Bucureşti, în Târgovişte.

O şoferiţă a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din Băleni.

Din fericire, nu au fost victime în urma coliziunii, dar ambele maşini au fost avariate.

Când au ajuns agenţii la faţa locului, au început adevăratele probleme pentru femeia implicată în evenimentul rutier.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar în cazul şoferiţei rezultatul a fost uimitor: avea o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, precizează Poliţia Dâmboviţa.

“La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 22:27, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost informați cu privire la producerea unui eveniment rutier în Târgoviște. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că o femeie, de 43 de ani, din comuna Bucșani, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada Calea București, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Băleni. În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, șoferița prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările cu privire la acest caz continuă”, a menţionat IPJ.