joi. sept. 19th, 2024

A fost tărăboi pe strada Căpitan Tudorică Popescu, în Târgoviște.

Patru indivizi au fost reținuți de polițiști după ce s-ar fi lovit reciproc.

Arestați preventiv după ce s-ar fi agresat reciproc într-un conflict și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică

La data de 28 august a.c., în baza investigațiilor și probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Totodată, în aceeași cauză penală instrumentată, pe bază de ordonanță, la data de 23 august a.c., alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 18 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior, fiind arestați preventiv pentru 30 de zile. Persoanele respective sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încăierare după ce, la data de 21 august a.c., în timp ce s-ar fi aflat pe strada Cpt. Tudorică Popescu din Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc și cu obiecte contondente, prin faptele acestora, fiind tulburată ordinea și liniștea publică.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonare procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat poliția..