“DECLARAŢIE POLITICĂ
Minima responsabilitate ne obligă să recredibilizăm instituţional Parlamentul!
Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
În lista instituţiilor care generează încredere puţină şi foarte puţină printre cetăţeni, Parlamentul ocupă constant unul din primele trei locuri. Mai mult decât atât, românii deschid lista europenilor cu cel mai scăzut nivel de încredere în Legislativ. Iată o realitate dureroasă!
În momentul în care am decis asumarea unei candidaturi pentru Senatul României, am făcut-o cu deplina conştientizare a situaţiei de mai sus. Mai mult decât atât, am parcurs cu atenţie toate cercetările sociologice pe subiect, înţelegând că numai prin cunoaşterea corectă şi în amănunt a cauzelor, putem spera la o esenţială modificare a datelor problemei. Un demers inutil, ar spune unii, sau măcar imposibil, cum cred foarte mulţi dintre „optimişti”. Mie îmi place să cred că e doar foarte foarte dificil. Şi atât.
Dacă vreţi, e nebunia unei lupte pe care refuz să o cred dinainte pierdută. Aceea pentru o recredibilizare instituţională treptată a Parlamentului. Da, ştiu, dincolo de aparentul don-quijotism, ideea presupune o proiecţie îndepărtată ca timp în perspectiva unei (eventuale) izbânzi. Dar nimeni n-a spus că se va întâmpla brusc. Nimeni n-a spus că de mâine românii vor crede necondiţionat în acţiunile purtând amprenta Parlamentului. Nimeni n-a spus că tarele trecutului (poate şi ale prezentului) se evaporă la comandă. Trebuie, însă, declanşat momentul. Şi asta nu se poate face decât prin noi, conştienţi că nu putem aştepta ca viitorul să producă o schimbare din senin, fără participarea noastră activă.
Paradoxal, lucrurile par surprinzător de accesibile în teorie. Ce ne costă, de pildă, să renunţăm la accesele violenţei de limbaj între Putere şi Opoziţie? Ce ne costă să renunţăm la împingerea discursului critic în zona suburbană a exprimării? Ce ne costă să refuzăm manipularea grosolană şi mitocănia absurdă? Ce ne costă să acceptăm o abordare decentă a cheltuielilor? Ce ne costă să respectăm procedurile? Ce ne costă să nu repetăm greşelile dureroase ale unui mandat 2008-2012, cu adevărat trist din punctul de vedere al imaginii instituţiei?!
Complicat demers. Dar ştiu că numai printr-o angajare conştientă la acest proces de modificare structurală putem oferi speranţa unui Legislativ mai bun, mai corect, mai decent, mai puţin hulit. E obligaţia noastră, a celor care stăm astăzi în băncile Camerei Deputaţilor şi Senatului, să ne dorim asta dacă suntem cu adevărat responsabili. Vreau să cred că suntem!
SENATOR
LEONARDO BADEA”