Un nou incendiu de vegetaţie a izbucnit, astăzi, în zona cartierului de case din micro 12, la marginea oraşului Târgovişte.
Localnicii ne-au trimis imaginile pe adresa redacţiei. Se vede cum un fum negru s-a întins pe o suprafaţă mare, iar vâlvătăile ameninţă să se apropie de locuinţe.
Oamenii au chemat din nou pompierii, temându-se că focul ar putea să ajungă în gospodăriile lor.
“În jurul orei 10:58 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu de vegetație uscată în municipiul Târgoviște.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La fața locului, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 8000 de metri pătrați și gunoi menajer.
Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Facem apel către cetățeni să manifeste responsabilitate și să înțeleagă că focul, dacă scapă de sub control, poate provoca pagube materiale importante și poate pune în pericol viețile. Reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise! Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, spun oficialii ISU Dâmboviţa.