TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE Educatie

ROLUL ECLEZIAL ȘI CULTURAL AL EVANGHELIEI ÎNVĂȚĂTOARE DE LA MĂNĂSTIREA DEALU

ROLUL ECLEZIAL ȘI CULTURAL AL EVANGHELIEI ÎNVĂȚĂTOARE DE LA MĂNĂSTIREA DEALU

– TÂRGOVIȘTE – 380 DE ANI DE LA APARIȚIE

Acest volum, editat de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, aprofundează, în cele 293 de pagini ale sale, importanța pe care o are pentru cultura noastră națională și pentru spiritualitatea ortodoxă românească, Evanghelia învățătoare de la Mănăstirea Dealu (1644), ca omagiu adus la împlinirea a 380 de ani de la tipărirea sa.

Scopul tipăririi ei a fost, pe de o parte, sprijinirea misiunii pastorale a Bisericii și ridicarea nivelului de educație a clericilor și credincioșilor, iar pe de altă parte, nevoia de apărare a învățăturii de credință ortodoxă în fața propagandei prozelitiste din epocă, dar și utilizarea limbii române în cult.

Așa cum aprecia Înaltpreasfinția Sa în Precuvântarea volumului, Evanghelia învățătoare de la Mănăstirea Dealu reprezintă „marea carte a unității noastre naționale, realizată între provinciile românești, prin intermediul limbii române și a cărții, fiindcă ea apare după tipărirea celei de la Govora și după ce Sfântul Ierarh Varlaam a editat Cartea românească de învățătură (Iași, 1643). În contextul acesta, trebuie precizat că prima Evanghelie cu învățătură a fost tipărită la Bălgrad (Alba Iulia, 1641), reproducând, cu omisiuni și neajunsuri, Evanghelia cu învățătură de la Orăștie (1581), aceasta din urmă fiind, de fapt, prima carte de acest fel tipărită în limba română”.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.