TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE Social

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI, LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

Numeroși credincioși din istorica Cetate de scaun munteană au participat joi, 15 august 2024, la Catedrala din Târgoviște, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

Înaltul Ierarh a hirotonit în cadrul sfintei slujbe, întru diacon, pe seama Parohiei Braniște, Protoieria Titu, pe tânărul Alin Dincă, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște.

În cuvântul său, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a subliniat rolul extraordinar al Maicii Domnului în istoria mântuirii și importanța ei deosebită pentru întreaga civilizație creștină, fundamentată pe Evanghelia lui Hristos. ”Ea este ființa omenească, aleasă de Dumnezeu ca să slujească umanității și mântuirii omului, într-un mod cu totul special, fiind expresia smereniei desăvârșite, care prin discreție și dăruire, mărturisește despre măreția sa. Adormirea Maicii Domnului arată minunea pe care a făcut-o Dumnezeu cu cea prin care a intrat mântuirea în lume, pentru că nu putea pământul să înghită pe Maica Vieții, simbolul absolut al frumuseții, curăției și al sfințeniei. De aceea, Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea denumită adesea de Sfinții Părinți ”Paștele de vară”, fiindcă mărturisește despre victoria vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului.”

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.