Surprinși în timp ce ar fi condus autoturisme, deși ar fi consumat alcool
Ieri, 10 august a.c., în jurul orei 10:29, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe Calea Câmpulung, în Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din municipiu. Conducătorul auto a fost testat pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, tot pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni ar fi surprins, pe drumul județean 720A, pe raza comunei Bucșani, un tânăr de 24 de ani, care ar fi condus o autoutilitară, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
sursa: IPJ Dâmboviţa