Comunicat de presă
2,99 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna Iunie 2024
La sfârșitul lunii iunie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 5096 șomeri (din care 2503 femei), rata șomajului fiind de 2,99 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,06 %, în această lună acest indicator a scăzut cu 0,07 pp.
Din totalul de 5096 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1201 erau beneficiari de îndemnizaţie de şomaj, iar 3895 erau șomeri neîndemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 824 șomeri provin din mediul urban și 4272 sunt din mediul rural.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 5019 |
< 25 ani | 363 |
între 25-29 | 262 |
între 30-39 | 949 |
între 40-49 | 1314 |
între 50-55 | 1080 |
peste 55 ani | 1128 |
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (36,2 %). Cei cu studii primare și fără studii reprezintă 32,7 % din totalul şomerilor înregistraţi. 15,9 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 12,3 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare se regăsesc în proporţie de 2,9 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 924 persoane foarte greu ocupabile, 1923 greu ocupabile, 2111 mediu ocupabile, iar 138 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița, la adresa www.anofm.ro.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița