lun. dec. 23rd, 2024

Nenorocire, în această după-amiază, la Hulubești.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața după ce s-a electrocutat.

Martorii povestesc că omul a mers să-și ajute un vecin care îl rugase să îi îndepărteze un fir de electricitate căzut la pământ.

Din păcate, totul s-a transformat în tragedie.

Cei prezenți au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns rapid două echipaje de la ambulanță.

Din păcate, eforturile salvatorilor au fost zadarnice, iar în cele din urmă a fost declarat decesul.

O anchetă urmează să stabilească exact cauza, dar și împrejurările acestei drame.

Cei apropiați povestesc cu durere că omul își pierduse fiul, în urmă cu aproape un an, din cauze medicale.