Pentru a afla mai multe detalii despre criză de apă potabilă la nivelul județului Dâmbovița, în data de 29 iunie am făcut o cerere în baza legii 544.

Conform articolului 7 din Legea 544, „Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării.

În cazul în care durata necesara pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

(2) Refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunica în termen de 5 zile de la primirea petițiilor”.

Pe 12 iulie, au expirat cele 10 zile în care mi s-ar fi putut motiva ori refuzul oferirii informațiilor, ori motivarea pentru care solicitarea mea necesită un volum de lucru de 30 de zile.

Ce înțeleg de aici? Că dâmboviţenii pot solicita răspunsuri companiei de apă, dar asta nu înseamnă și că cineva o să le răspundă.

Că oamenii care nu au apă potabilă sunt doar plătitori de taxe, nu și cetățeni cărora li se respectă drepturile constituționale.

Că putem sta așa mult și bine, întrucât nu avem răspunsuri. Că interesul pentru cetățeni este undeva între minim și inexistent, dovadă dezinteresul manifestat în cazul unei crize de apă ce se manifesta de câțiva ani la nivelul județului, criză ce determină furnizarea apei după un orar de funcționare de doar 2 – 3 ore zilnic, sau chiar sistarea furnizarii apei celor care locuiesc la etajele superioare, ca în cazul locuitorilor din Găești.

articol de Liviu Lazăr,

reporter special targovistenews.ro

Distribuie: