TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV Educatie

Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan: „O nouă veste bună pentru educația târgovișteană!”

„O nouă veste bună pentru educația târgovișteană!

Și Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” va face obiectul unor investiții importante, cele mai mari din istoria sa, dacă ne raportăm la valoarea lucrărilor.

✅ Este vorba de proiecte cu o valoare de peste 32.000.000 lei, finanțate exclusiv din surse nerambursabile, banii fiind obținuți atât în cadrul „Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”, cât și în cadrul Planului național de redresare și reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, componenta 5 – Valul renovării, operațiunea B.2: ”Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.

✅ Astfel, sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat, etc.

✅ Intervențiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%”, a precizat Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.