Dosare penale întocmite pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier
La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Aleea Mănăstirea Dealu, în localitatea Valea Voievozilor, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Ulmi.
În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au surprins un bărbat de 32 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe str. Calea București, fără a deține permis de conducere.
În plus, în urma testării cu aparatul din dotare a șoferului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana respectivă fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
sursa: IPJ Dâmbovița