joi. sept. 19th, 2024

Ceremonie de final de an cu bătaie şi ameninţări, la Liceul Dr. C. Angelescu din Găeşti.

Totul ar fi pornit de la o ceartă între doi liceeni.

Ulterior, unul dintre ei şi-ar fi chemat apropiaţii în ajutor.

În urma scandalului, patru bărbaţi au fost duşi la audieri.

Cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, portul sau folosirea de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice, reținuți pentru 24 de ore și plasați sub măsura controlului judiciar

La data de 18 iunie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Aceștia sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Astăzi, 19 iunie, cei patru au fost prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, la data de 3 iunie a.c., pe fondul unui conflict spontan, bănuiții, în timp ce s-ar fi aflat în curtea unui liceu din orașul Găești, ar fi agresat fizic un tânăr de 16 ani.

De asemenea, unul dintre bănuiți, în vârstă de 19 ani, s-ar fi deplasat în afara unității de învățământ, la un autoturism, iar, ulterior, ar fi revenit cu un cuțit pe care l-ar fi purtat fără drept în incinta unității de învățământ. În plus, prin faptele acestora, ar fi fost tulburată ordinea și liniștea publică.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează poliţia.