lun. dec. 23rd, 2024

Probleme pentru un șofer, de 34 de ani, din Văleni.

Bărbatul a fost oprit în trafic, pe Drumul Național 72A, la Gheboieni.

Agenții i-au cerut actele la control și au constatat că șoferul avea un permis de conducere provizoriu, emis de autoritățile din Marea Britanie.

Polițiștii i-au explicat bărbatului că documentul din Anglia nu are valabilitate pe teritoriul României.

”Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 72A, în localitatea Gheboieni, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Văleni Dâmbovița.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul deținea un permis de conducere provizoriu emis de autoritățile din Marea Britanie, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat poliția.