lun. dec. 23rd, 2024

Sfârşit tragic, azi-noapte, pentru un şofer din Lunguleţu.

Bărbatul în vârstă de 54 de ani şi-a pierdut viaţa după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat pe câmpul dintre Titu şi Găeşti.

În autoturism se aflau şi doi pasageri, de 43 şi 45 de ani, care au suferit răni şi au fost duşi cu ambulanţele la spital.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

“În cursul nopții trecute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Mătăsaru. În urma deplasării la fața locului și din primele verificări, polițiștii au constatat că un bărbat de 54 de ani, din Lungulețu, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DN 7, în afara localității Mătăsaru, din direcția Titu-Găești, ar fi părăsit partea carosabilă pe câmp. În urma impactului, din nefericire, șoferul a decedat. De asemenea, alți doi bărbați de 45 și 43 de ani, din Lungulețu, au fost răniți, fiind transportați la spital. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat poliţia.