lun. dec. 23rd, 2024

Necazuri în lanţ pentru o şoferiţă din Râu Alb.

Femeia în vârstă de 45 de ani a intrat cu maşina într-un cap de pod, iar ulterior le-a dat bătăi de cap poliţiştilor.

A refuzat să sufle în etilotest, spun agenţii şi ar fi devenit agitată.

Reținută 24 de ore pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

În după-amiaza zilei de 2 iunie a.c., în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Râul Alb.

În urma deplasării la fața locului și din primele verificări, polițiștii au constatat că, pe drumul comunal 122, o femeie de 45 de ani, din Râul Alb, ar fi pierdut controlul unui autoturism și s-ar fi izbit de un cap de pod.

Acesta a refuzat deplasarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Totodată, având în vedere că femeia prezenta o stare agitată și emana halenă alcoolică, acesteia i s-a solicitat să fie testată cu aparatul etilotest, refuzând.

Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice ori a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, refuzând prelevarea acestora sau examinarea medicală.

În urma continuării cercetărilor de către polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de femeie a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cercetările continuă în vederea dispunerii măsurilor legale în consecință.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.