Nu mică le-a fost mirarea agenților de la Valea Mare după ce au tras pe dreapta o mașină.
La volan era un adolescent de 15 ani, evident – fără permis, iar când l-au întrebat al cui este autoturismul polițiștii au aflat că tânărul l-ar fi furat de la mama sa.
”Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au surprins în trafic, pe DJ 702 A, pe raza localității Valea Mare, un autoturism condus de un tanăr, de 15 ani, din comuna Crângurile.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În plus, autoturismul, care ar aparține mamei sale, ar fi fost sustras de către minor.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință”, a precizat poliția.