mar. oct. 22nd, 2024

La data de 28 mai a.c., în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe drumul județean 702 B, în localitatea Râncaciov, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Dragomirești.

Conducătorul a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot pe parcursul zilei, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au surprins în trafic, pe raza localității Valea Voivozilor, un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din comuna Răzvad.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

sursa: IPJ Dâmboviţa