lun. dec. 23rd, 2024

Unitatea administrativ Teritorială Oraşul Titu anunță finalizarea proiectului “Reabilitare şi extindere spaţii verzi în oraş Titu”, cod SMIS 118257, finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.2 Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

Valoarea totală a proiectului: 12.001.412,55 lei, din care 6.638.648,40 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 1.015.322,69 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional, 156.203,50 lei valoarea contribuției proprii a beneficiarului, 4.191.237,96 lei valoarea cheltuielilor neeligibile inclusiv TVA aferentă valorii totale a proiectului.

Obiectivul general al proiectului a fost creşterea atractivităţii oraşului Titu şi îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii locale prin reconversia şi refunctionalizarea unui teren neutilizat în scopul creşterii suprafeţei de spaţii verzi şi dezvoltării facilităţilor de agrement şi petrecere a timpului liber.

Principalele rezultate ale proiectului:

Realizarea unui zone de promenadă cu gradene înierbate şi plantate cu arbori, capabil să găzduiască evenimente cultural sportive diverse;

Amenajarea de zone recreere şi joacă;

Realizarea de lucrări de amenajare peisagistică;

Execuţia de alei pietonale, sisteme de iluminat, monitorizare video şi WI-FI;

Amenajarea unui foişor cu acces liber pentru vizitatorii parcului;

Amplasarea de mobilier urban.Perioada de implementare a proiectului: 13.09.2017 – 30.04.2024.

Impactul proiectului la nivel local: creșterea accesului locuitorilor orașului Titu la zone special amenajate pentru practicarea de activitati fizice si sportive în aer liber pentru toate vârstele, inclusiv a persoanelor cu dizabilități, incurajarea unui stil de viață activ si sănătos, ce contribuie la imbunatatirea starii de sanatate a populației.

Persoană de contact proiect: Georgeta ILIE;

Specialist relații publice: Loredana-Mihaela VOICU

Date de contact: telefon: 0245 651 095,

fax: 0245 651 097,

e-mail: primariatitu@yahoo.com