lun. dec. 23rd, 2024

Calatorie cu ghinion pe trenurile ce duc de la Targoviste la Bucuresti! Cei care nu si-au luat bilet au dat de necaz.

Politistii, jandarmii si cei de la Politia Transporturi Feroviare au luat la puricat toate vagoanele.

Si nu mica le-a fost surpriza controlorilor sa dea de calatori care le-au declarat cu seninatate ca nu si-au mai luat bilet de un an si jumatate ori de altii care se plangeau ca la ce conditii primesc in trenuri nu se merita sa mai si plateasca.

Scuzele nu le-au folosit insa, iar cei prinsi fara bilet au fost nevoiti sa plateasca suprataxa…

Domnul Petre are 80 de ani si locuieste intr-un sat la 20 de kilometri de Targoviste. La pensia de 620 de lei spune ca este prea sarac sa-si cumpere bilet asa ca de aproape doi ani a renuntat.

“De obicei cam merg fara bilet. Si nasul ce spune? Pai ce sa faca omul, saracul, ce e de vina el?! Cand ati luat ultima data bilet, mai tineti minte? Nu prea am mai fost cu bilet, sa stiti. In ce an v-ati luat bilet, acum cati ani? Poate sa fie un an jumatate…”, ne-a marturisit Petre Barbu.

Controlorii au dat zeci de amenzi si spun ca vor continua sa verifice garniturile si zilele urmatoare.