“La poarta celor doi “tortionari’’ se postasera, pe timp de zi si noapte, cate un securist.
Altii pazeau intrarile si iesirile din comunitatea rroma.
Pentru prinderea celor doi eram tracasati si noi, lucratorii de militie care eram luati cu autobuzul si imprastiati ca oile in satul de rromi fara un scop precis, in afara poate a unei demonstratii de forta.
La una dintre actiunile pe linie D 153 din acea perioada, au fost retinuti peste 25 de rromi pentru diverse motive ca cele expuse mai sus pe aceasta tema.
Rromii retinuti aveau catuse la maini si stateau doi cate doi pe scaunele autobuzului, care avea geamurile sparte de pietrele aruncate spre noi in timpul desfasurarii actiunii.
Cioburi de parbriz erau imprastiate in tot autobuzul, pe scaune si pe intervalul dintre acestea.
La un moment dat, unul dintre militieni a inceput sa strige – SANGE!
Eram aproape de soferul autobuzului, m-am intors si am privit in spate si am vazut ca doi dintre rromii retinuti sangerau puternic in zona ambelor brate, sub privirile ingrozite ale colegilor mei.
Mi-am facut cu greu loc spre cei doi, si cand am ajuns destul de aproape, sangele care tasnea cu putere din ranile deschise adanc pe bratele acestora mi-a sarit pe fata si pe uniforma.
Mi-am scos sireturile de la pantofi si le-am improvizat cum am putut niste garouri cu care am reusit cat de cat sa opresc sangerarile.
Cei doi rromi, I.C. si M.A., care se autoflagelasera, ma priveau cu ura, dar in acelasi timp cooperau cu mine, eu fiind singurul care puteam sa vorbesc cu ei pe limba lor, fara ca ceilalti sa inteleaga ce spunem.
M-au intrebat pe tiganeste de ce i-am luat, nu se considerau vinovati de nimic si ma rugau sa-i ajut.
I-am strigat soferului sa ne duca la Spitalul Judetean, ignorand faptul ca in autobuz mai erau cinci ofiteri de militie care ma priveau tacuti si inactivi.
La Spitalul Judetean am coborat cu cei doi si am intrat in camera de garda, lasand in urma noastra dare de sange.
Medicul de garda i-a cusut pe cei doi sub privirile mele, fara anestezie, si dupa circa doua ore eram cu acestia in sala de judecata.
Din cauza ranilor pe care le aveau, cei doi au fost condamnati la locul de munca si eliberati in aceeasi zi.
Manifestari contra regimului comunist apareau timid si in localitatea vecina, unde cineva scrisese pe asfaltul DJ 711 – JOS CEAUSESCU – , – JOS COMUNISMUL, insa in scurt timp cei care scrisesera acest lucru fusesera identificati si arestati.
Simtisem pe pielea mea ce inseamna o ancheta a securitatii inca din 1978, cand eram elev in anul V la unui liceu industrial.
Ascultam Europa Libera si comentand Metronomul lui D. Chiriac, de la acest post de radio, am fost saltat de militieni de acasa. La sediul militiei, am fost interogat de un maior de securitate, S.I., un betiv notoriu pe care-l cunosteam din vedere.
Opt ore m-a interogat, amenintat, santajat si tratat ca ultimul om.
Desi nu aveam dacat 19 ani, l-am infruntat cat am putut pe tovarasul maior care, dupa ce m-a avertizat ca daca nu incetez sa ascult Europa Libera – voi fi arestat, m-a lasat sa plec.
Speriat si marcat de intalnirea cu maiorul securist, am inteles ca era bine sa ma abtin sa mai comentez ce auzeam la Europa Libera.
Atata timp cat eram in ancheta securistului, am observat pe hol mai multi colegi de liceu, din anii II si III, si aveam sa aflu ca erau membrii unei organizatii neo-naziste autointitulate Negura Neagra.
Liderul gruparii, un elev din anul III reusise sa-i determine pe ceilalti sa sparga mai multe scoli si sa incendieze niste baze furajere.
Citeau carti despre Hitler si se salutau prin ridicarea bratului drept strigand – HEIL HITLER.
Am ramas socat cand, in zilele evenimentelor din decembrie 89, l-am intalnit pe liderul acestei grupari, instalat intr-un fotoliu dintr-un birou al Prefecturii Dambovita, asteptand sa fie numit intr-o functie importanta.
Din motivele expuse mai sus, nu agreeam securistii si priveam cu alti ochi pe cei doi rromi care solicitasera azil politic, devenind astfel tradatori de patrie.
Cum era de asteptat, cei doi fusesera retinuti ulterior, nu inainte ca parintii si fratii lor sa treaca prin arestul Militiei Judetene.
In decembrie 89, erau in arest, dosarele lor erau pe rolul instantei’, fiind acuzati de tradare si urmand sa fie condamnati, riscand pedeapsa cu moartea.
Rromii transfugi din arestul Militiei Judetene Bihor trecusera si ei prin arestul Militiei Dambovita tot pentru incalcarea prevederilor Dec. 153.
In dimineata zilei de 16 decembrie 1989, ora 7.30, paraseam parcarea Hotelului Continental din Timisoara, imbarcati in Dacia Break, plecand spre Oradea….
Va urma”
DD
