mar. dec. 24th, 2024

Dosare penale întocmite pentru comiterea unor infracțiuni la regimul rutier

La data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 01:58, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Petrești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat un rezultat cu o valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În plus, pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 18:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat un bărbat de 47 de ani, din Răcari, implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, care ar fi condus un autoturism, pe drumul național 71, fiind sub influența alcoolului. În urma testării efectuate în acest sens cu aparatul etilotest, a fost indicat un rezultat cu valoare de 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

sursa: IPJ Dâmboviţa