lun. dec. 23rd, 2024

În luna noiembrie, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut cu 10,0%, în timp ce înnoptările au crescut cu 4,6%.

Luna noiembrie 2012 comparativ cu luna noiembrie 2011

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în luna noiembrie 2012 au însumat 6131 persoane, în creştere cu 10,0% faţă de luna noiembrie 2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au reprezentat în luna noiembrie 2012 , 94,5% din numărul total de sosiri (5796 persoane), în timp ce turiştii străini au reprezentat 5,5% (335 persoane).

Pe tipuri de structuri de primire turistică, în luna noiembrie 2012 sosirile înregistrate în hoteluri au reprezentat 63,1% din numărul total de sosiri, urmate de pensiunile agroturistice cu 13,3% şi de pensiunile turistice cu 9,4%, etc.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna noiembrie 2012 au însumat 23793, în creştere cu 4,6% faţă de luna noiembrie 2011.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat în luna noiembrie 2012, 95,5% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 4,5%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2012 a fost de 29,6 % pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,1 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2011.

Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicaţi indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2012 s-au înregistrat la hoteluri (45,4%), pensiuni turistice (19,9%), pensiuni agroturistice (17,8%) şi moteluri (16,7%).

Perioada 1.I-30.XI.2012 comparativ cu perioada 1.I-30.XI.2011

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I-30.XI.2012 au însumat 62993 persoane, în creştere cu 1,0% faţă de cele din perioada 1.I-30.XI.2011.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-30.XI.2012, 93,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 6,9%. Pe tipuri de structuri de primire turistică, în perioada 1.I-30.XI.2012, sosirile în hoteluri deţin 66,1% din totalul sosirilor, urmate de pensiunile agroturistice cu 11,0%, pensiunile turistice cu 8,4%, tabere de elevi şi preşcolari cu 4,4%, etc.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1.I-30.XI.2012 au însumat 220107, în scădere cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2011.

Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-30.XI.2012, 93,9% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,1%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1.I-30.XI.2012 a fost de 24,5%, pe total structuri de primire turistică, în scădere cu 2,0 puncte procentuale faţă de perioada 1.I-30.XI.2011.

Sursa – Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa