Dum. dec. 22nd, 2024

Un incendiu a afectat două gospodării, aseară, la Gheboaia, în Finta.

Un vecin a sunat la 112 şi a anunţat pompierii că arde o anexă din apropiere.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de la pompieri.

Între timp, flăcările s-au extins cu repeziciune la mai multe anexe din acea curte, dar şi la locuinţa vecinului.

Din primele cercetări, cauza probabilă este efectul termic al curentului electric, iar masele plastice sunt primele materiale care s-au aprins, spun reprezentanţii ISU Dâmboviţa.

“Am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs în localitatea Finta, satul Gheboaia. Garda de Intervenție Cornești și Garda de Intervenție Răcari intervin cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Titu cu un echipaj SMURD și o autospecială de stingere, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.

La fața locului incendiul afectează două anexe, acoperind o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați, cu pericol de propagare la casa vecină.

Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime”, a precizat ISU Dâmboviţa.