mar. dec. 24th, 2024

Şapte dâmboviţeni care se aflau în dificultate în Platoul Montan Bucegi au fost sprijiniţi de jandarmii montani.

În urma unei solicitări telefonice prin apelul de urgenţă „112”, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Salvamont Dâmboviţa au intervenit în zona Peştera, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se deplasau cu 4 ATV-uri pe DJ 714 s-au abătut de la traseul principal, pe un drum forestier şi au rămas blocaţi în zăpadă, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea.

În urma intervenţiei jandarmilor montani şi a salvamontiştilor cei 7 turişti au fost sprijiniţi să deblocheze ATV-urile din zăpadă pentru a putea să ajungă în zona Bolboci, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

*** Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA