lun. dec. 23rd, 2024

Unul dintre cei mai buni manageri ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, dr. Claudiu Dumitrescu a fost înlocuit din funcţie, de la 1 februarie 2024.

În mandatul managerului Claudiu Dumitrescu s-au realizat unele dintre cele mai importante investiţii făcute în spital, din întreaga sa existenţă.

Spitalul beneficiază de aparatură modernă, a angajat zeci de noi medici, se lucrează pentru extinderea ambulatoriului, a Secţiei de Cardiologie, dar şi a Unităţii de Primiri Urgenţe.

Au fost cumpărate paturi, noptiere, lenjerii noi şi televizoare, iar hrana pacienţilor a fost îmbunătăţiţă de la an la an.

Managerul Claudiu Dumitrescu nu a băgat sub preş nici problemele cu care se confruntă spitalul, a amintit şi de angajaţii care nu se comportă cum trebuie, de cei care nu îşi fac datoria corect şi cu empatie faţă de bolnavi, dar a ţinut să le mulţumească celor buni, care sunt alături de pacienţi şi de nevoile acestora.

“Anul 2023 a fost dominat de investiţiile mari la nivelul spitalului nostru – cele 3 şantiere, în stadii diferite de execuţie, mă refer la extinderea ambulatoriului de specialitate, care va fi o mândrie pentru spitalul nostru, extinderea secţiei de Cardiologie, cu achiziţia ultimului tip de angiograf şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, care era absolut necesară, având în vedere condiţiile vitrege în care se desfăşoară activitatea – mă refer la spaţii, dar şi numărul de medici, care este insuficient.

Spitalul datează din 1970 şi nu se mai ridică la cerinţele de acum.

Spitalul nostru a făcut însă progrese în ultimii ani.

Ne-am concentrat pe creşterea calităţii actului medical şi îmbunătăţirea condiţiilor oferite pacienţilor.

Calitatea hranei, controale repetate, îmbunătăţirea meniurilor, nerepetarea acestora.

Am cumpărat peste 700 de noptiere.

Am achiziţionat lenjerii noi, am trecut de la cearceafurile simple la husele de pat, am schimbat şi coloritul.

Am început să montăm televizioare în cât mai multe saloane, cum este Secţia Oncologie, dar şi Secţia Boli Infecţioase.

În 2019, s-a cumpărat un nou CT, am trecut de la radiologia clasică, la cea digitală, pe CD.

S-a achiziţionat un ecograf de mare performanţă pentru Secţia Cardiologie.

Sunt medici noi, de viitor la spitalul nostru, cum este dl doctor Ţoni.

Între 2017 – 2020, s-au schimbat toate maşinile de spălat din spălătoria spitalului.

S-au angajat peste 50 de medici, în ultimii trei ani, la spitalul nostru.

Am introdus Chirurgia vasculară.

Vrem să dezvoltăm chirurgia şi ortopedia pediatrică, încercăm să aducem chirurgi şi ortopezi pediatrici, pentru a face gardă comună.

Am atras foarte mulţi doctori prin prestări servicii pentru liniile de gardă, m-am preocupat personal, având în vedere situaţia dramatică în care se află judeţele din jur, Prahova şi Argeş, cu discontinuitate în liniile de gardă – terapie intensivă, neurologie şi radiologie.

În pandemie, spitalul nostru a achiziţionat materialele de protecţie necesare siguranţei personalului medical, dar şi pentru asigurarea actului medical de calitate pacientului. Puţini îşi mai amintesc ce greu a fost pentru noi atunci.

Extinderea reţelei centralizate de oxigen la nivelul locaţiei centrale.

A fost o muncă titanică pentru personalul din sectorul Covid.

Am recunoscut însă de fiecare dată, avem şi minusurile noastre, avem şi persoane de proastă calitate, unii nefiind oameni. Acestora nu ai ce să le faci, aşa sunt, aşa vor muri…

Ne-am asumat public unor deficienţe – cum a fost cazul din secţia neurologie, acuze grele, mi-am cerut scuze.

Vreau să mulţumesc personalului medical pentru eforturile făcute, cu rezultate bune, mulţumesc personalului TESA, le mulţumesc şi pacienţilor şi le doresc sănătate.

Nu suntem perfecţi, dar încercăm să fim mai buni. Dumnezeu să ne ajute!“, a transmis medicul Claudiu Dumitrescu.

Mulţumim şi noi, domnule doctor, succes în noile activităţi!