Anul 2013 început în forţă de componenţii „Şcolii Micilor Vedete” şi ai „Clubului Victorioşilor”
SE FILMEAZĂ COMEDIA „VAMPIRII GHINIONIŞTI”
„Victorioşii” se pregătesc pentru o nouă ediţie a „Mini-Festivalului Eminescu” şi pentru alte apariţii de televiziune
În pregătire la „Clubul Victorioşilor” şi la Teatrul „Junior” – spectacolul de poezie „La Lilieci”, de Marin Sorescu
Şi în acest an vor fi onorate invitaţii la multe festivaluri din ţară şi de peste hotare
Nici nu a început bine anul şi componenţii „Şcolii Micilor Vedete” şi cei ai „Clubului Victorioşilor” au şi început activitatea. Zilele acestea, în mai multe locaţii din judeţul Dâmboviţa ei filmează pentru comedia „Vampirii ghinionişti” ( scenariul şi regia : Victor Mihalache ). Pentru aceasta s-au reunit „victorioşi” din Dâmboviţa. Ialomiţa. Neamţ, Caraş Severin şi din Torak ( Serbia ). Acesta va fi al doilea film din istoria „Clubului Victorioşilor”, după succesul înregistrat anul trecut cu „Creanga de Aur”.
În paralel, se fac pregătiri pentru o nouă ediţie a „Mini Festivalului Eminescu”, devenit deja tradiţie în preajma datei de 15 ianuarie şi pentru un inedit spectacol de teatru poetic după volumul „La Lilieci” al lui Marin Sorescu ( regia şi selecţia poemelor aparţinând Vioricăi Mihalache ).
De asemenea, tinerii şi foarte tinerii artişti „victorioşi” vor răspunde şi anul acesta multor invitaţii sosite din partea unor festivaluri de teatru, umor şi muzică din ţară şi de peste hotare. În plus, vor face deplasări alături de actorii Teatrului „Junior” din Târgovişte şi de Arenele „Junior”, cu care vor realiza un turneu naţional.
Aşadar, pentru „Şcoala Micilor Vedete” şi „Clubul Victorioşilor”, semne bune anul are!…