❚ Chiar dacă vorbim despre campioana României şi despre o formaţie care activează în cea mai importantă competiţie intercluburi la nivel continental, Euroliga, nu s-a lansat nici un anunţ oficial, prin care să descrie schimbările survenite la echipă în ultimele săptămâni ❚ CSM Târgovişte a primit anul trecut din partea CLM aproximativ 60 de miliarde lei vechi, aşa că s-au perindat pe la echipă nu mai puţin de 30 de jucătoare, schema de personal fiind destul de încărcată şi la nivel tehnico-administrativ ❚ Astăzi, de la ora 18.00, este programată reunirea lotului, având în vedere că “dubla” din sferturile Cupei României, cu Danzio Timişoara, se va juca pe 8 şi 9 ianuarie, la Târgovişte, iar necunoscutele sunt foarte multe
CSM Târgovişte a încheiat cel mai bun an din istoria clubului în scandal şi nu în sărbătoare, transferând tensiunile şi pentru 2013. Chiar dacă anul trecut a câştigat cupa, campionatul şi a participat în premieră în Euroligă, formaţia de baschet feminin a lăsat o impresie neplăcută pe final, după ce antrenorii greci şi mai multe jucătoare străine au fost anunţaţi printr-un e-mail de primarul Gabriel Boriga (n.r. ei îi spun preşedintele clubului) că echipa este în colaps financiar.
Atât antrenorul principal Giorgios Dikeoulakos, cât şi Elina Babkina i-au aruncat reproşuri grele lui Boriga, dar şi colaboratorilor săi locali, lăsând de înţeles că nu vor mai continua la Târgovişte. În aceste condiţii, conducerea clubului nu a mai organizat nici măcar o masă festivă la finalul celui mai bun an din istoria echipei, după despărţirea foarte urâtă de antrenorii şi jucătoarele alături de care au reuşit câteva succese importante în Euroligă.
Lotul se reuneşte astăzi
Astăzi, de la ora 18.00, este programată reunirea lotului, având în vedere că “dubla” din sferturile Cupei României, cu Danzio Timişoara, se va juca pe 8 şi 9 ianuarie, la Târgovişte, iar necunoscutele sunt foarte multe. Chiar dacă vorbim despre campioana României şi despre o formaţie care activează în cea mai importantă competiţie intercluburi la nivel continental, Euroliga, nu a lansat nici un anunţ oficial, venit chiar şi sub forma unui comunicat de presă, prin care să descrie schimbările survenite la echipă în ultimele săptămâni.
Foarte probabil, la antrenamentul de astăzi vom vedea o nouă formulă pe banca tehnică, dar şi un lot restrâns, din care au dispărut mai multe jucătoare străine, majoritatea la finalul colaborării. Cel puţin până la închiderea ediţiei, conducerea clubului cu pretenţii elitiste la nivel european şi chiar mondial nu a anunţat în mod oficial schimbările apărute la echipă. Până la urmă, nici nu poţi avea pretenţii de profesionalism din partea unor amatori aroganţi, care refuză să justifice sutele de miliarde din bani publici cheltuite în ultimii ani de Clubul Sportiv Municipal Târgovişte.
Multe plecări, un lot anemic
Aproape sigur noul antrenor al echipei va fi “secundul” Florin Nini, care e posibil să lucreze alături de foştii colaboratori Marius Dobă şi Marian Enache. Au părăsit deja echipa Monique Currie, Milka Bjelica şi Natalie Novosel, lucru confirmat pentru un site de specialitate chiar de primarul Boriga, după ce au petrecut doar câteva luni la Târgovişte.
Babkina a anunţat, la rându-i, că nu se mai întoarce la Târgovişte, spunând că nu o va face nici Chioma Nnamaka, în timp ce Ivanka Matic ar fi indecisă. Din sursele noastre, Flori Diaconu şi Florina Paşcalău s-ar afla în relaţii destul de reci cu conducerea clubului, ultima reprezentând un transfer total ratat, de vreme ce nu a evoluat nici un minut, fiind accidentată în permanenţă.
Tot Babkina spune că Maja Milkovic, Jillian Robbins şi Ksenia Tikhonenko ar fi acceptat reducerea salariilor la jumătate, astfel că din lot vor mai face parte Gabriela Mărginean, Anca Stoenescu, Claudia Pop, Romina Filip şi Andreea Huţanu. Nu este exclus ca la echipă să apară jucătoare noi, printre ele şi Monika Broşovszki-Boriga, numai că pentru Euroligă mai sunt permise în acest sezon doar două transferuri.
Ce de sportive, antrenori, conducători şi atârnători!
CSM Târgovişte a primit anul trecut din partea CLM aproximativ 60 de miliarde lei vechi, principala sursă de finanţare a clubului, pentru că nivelul sponsorizărilor a fost unul destul de mic. La un asemenea sprijin din bani publici, acordat şi cu votul consilierilor USL, era normal ca staff-ul să fie unul stufos, la fel şi lotul de jucătoare.
După calculele noastre, în 2012 s-au perindat pe la echipă 30 de sportive (Givens, Samburska, Zherzherunova, Coker, Uiuiu, Kovacevic, Şipoş, Rus, Ciocan, Tămârgean, Kalanga, Deszi, Babkina, Miljkovic, Stoenescu, Filip, Novosel, Nnamaka, Mărginean, Răileanu, Currie, Pop, Vorobyeva, Robbins, Tikhonenko, Huţanu, Paşcalău, Matic, Diaconu şi Bjelica), în condiţiile în care se joacă doar cu cinci baschetbaliste în permanenţă pe teren.
Schema a fost destul de încărcată şi la nivel tehnico-administrativ, unde nici măcar nu apare primarul Gabriel Boriga, chit că el vorbeşte cel mai des în numele echipei de baschet (Ciprian Iugulescu – preşedinte, Marius Dobă şi Olga Masilionene – team manager, Volha Tămârgean – asistent team manager, Marian Enache – administrator, Giorgios Dikeoulakos – antrenor principal, Florin Nini şi Theodosios Paralakis – antrenori secunzi, Giorgios Lithopoulos – preparator fizic, Christos Poulis – fizioterapeut, Gheorghe Florin – asistent medical, Gheorghe Călinescu – maseur, Andra Adiohos şi Mihai Roşoiu – ofiţeri de presă).
În concluzie, aici şi la ei banii dumneavoastră!
Costin Mihai