mie. dec. 25th, 2024

Control cu probleme, aseară, pe DN 71, la Doiceşti.

Un şofer, de 38 de ani, a fost verificat în trafic de poliţişti, iar controlul a scos la iveală că bărbatul s-ar fi aflat sub influenţa stupefiantelor.

“În seara de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 22:42, polițiștii rutieri au surprins, pe drumul național 71, în localitatea Doicești, un bărbat de 38 de ani, din Brănești, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Întrucât, în urma testării efectuate de către polițiști, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive în organism, tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, unde a prezentat un rezultat preliminar pozitiv.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.