lun. dec. 23rd, 2024

„Sunt trist că pleacă Leo Badea de la Consiliul Judeţean, dar a fost o decizie politică pe care am luat-o împreună, adică a fost mai importantă ideea de a înnoi garnitura noastră de parlamentari.

Am promisiunea lui Leo Badea că mă va sprijini pe partea aceasta financiar-bugetară, ca să punem la punct lucrurile care ţin de bugetul Consiliului Judeţean, bugetele instituţiilor subordonate şi societăţilor comerciale, după cum sunt sigur că îmi va acorda sprijinul necesar şi în derularea bugetului în următorii 4 ani

Vreau să văd care dintre cei 13 consilieri ai PSD, pentru că Partidul Social Democrat va desemna vicepreşedintele, vor să se înscrie.

Vă asigur că va trebui să îndeplinească, nu cum spune dl Băsescu anumite cerinţe de portret robot, dar în orice caz trebuie să ştie administraţie şi va conta şi opinia colegilor mei, care va fi exprimată prin vot secret.

Dl Badea Leonardo are 15 zile pentru a alege, îl rog să rămână până în penultima zi a acestui termen, fiindcă este nevoie de sprijin la Consiliul Judeţean şi cred că în luna ianuarie putem funcţiona fără un vicepreşedinte în condiţiile cele mai bune. Probabil vom desemna un vicepreşedinte în februarie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.