lun. dec. 23rd, 2024

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi de numita G.M., în vârstă de 56 de ani, din localitatea Dărmăneşti, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns fără drept în locuinţa vecinului său, de unde au sustras mai multe bunuri.

Ajungând la faţa locului, poliţiştii au depistat în apropierea locuinţei numitei G.M două persoane, identificate ca fiind V.A., de 27 de ani şi I.I., de 20 de ani, ambii din localitatea Vlădeni.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri sunt autorii furtului reclamat, în sarcina acestora fiind reţinute comiterea altor 11 fapte de furt din locuinţă.

Cei doi vizau în principal locuinţele ai căror propietari locuiau pe raza municipiului Bucureşti, sustrăgând bunuri precum scule şi unelte electrice, cazane pentru fabricat alcool, biciclete, material feros, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 6 000 de lei.

Aceştia au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.