mar. dec. 24th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Ana Maria Georgiana Liţă, purtător de cuvânt al IPJ Dâmboviţa

Polițiștii dâmbovițeni vor fi la datorie pentru o minivacanță în siguranță

Pentru ca cetățenii să se poată bucura în siguranță de zilele libere prilejuite de sărbătoarea Sfântului Andrei și de Ziua Națională a României, ca de fiecare dată înainte de o minivacanță, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița s-au luat măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unor evenimente grave și pentru a asigura intervenția rapidă în situații de pericol pentru cetățeni.

Astfel, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie și vor acționa pentru prevenirea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea și siguranța cetăţenilor, pentru descurajarea unor fapte antisociale și pentru impunerea fermă a legii. Începând de mâine și până duminică, zilnic, în medie, vor fi mobilizați peste 200 de angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

În cele patru zile, la datorie vor fi peste 600 de polițiști vor fi de la structurile de ordine publică, peste 160 polițiști de la rutieră, precum și de la celelalte structuri, respectiv investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de la acțiuni speciale și polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase.

Pentru a descuraja comportamentele antisociale, patrulele de ordine publică vor fi prezente mai ales în locurile aglomerate, unde se preconizează organizarea unor evenimente cu public numeros. Precizăm că dispozitivele de ordine şi siguranţă publică vor fi amplasate în funcție de evoluția situației operative, cu precădere în locurile aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, dar și în zonele turistice și de agrement. Polițiștii vor acorda o atenție sporită și verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, precum și a modului de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice.

De asemenea, ținând cont că valorile de trafic vor fi crescute în această perioadă, ca în orice minivacanță, rugăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și mai ales răbdare față de ceilalți participanți la trafic. Este de menționat și faptul că, în situația în care vă deplasați în zonele turistice, în contextul apariției unor fenomene specifice sezonului rece, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Reamintim că polițiștii rutieri vor fi în stradă zilnic pentru a veni în ajutorul conducătorilor auto, precum și pentru a fluidiza circulația, evita formarea unor blocaje și preveni accidentele de circulație. Pentru descurajarea șoferilor care, în ciuda pericolului, vor apăsa prea mult pedala de accelerație, echipajele de poliție rutieră vor acționa zilnic cu aparatele radar, dar și pentru despistarea șoferilor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau drogurilor, în acest sens fiind utilizate aparatele de testare a concentrației de alcool și droguri.