mar. dec. 24th, 2024

Camera Deputaţilor a respins, vineri, prin vot, ridicarea imunităţii deputatului PSD Ion Stan, au declarat surse din rândul parlamentarilor care participă la numărarea voturilor.

Conform surselor citate, s-au înregistrat 226 de voturi “împotriva” cererii MJ se încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD şi doar 145 de voturi “pentru”.

Votul a fost secret cu bile.

“Am făcut obiectul unei înscenări judiciare prin care s-a dorit execuţia mea politică”, a declarat Ion Stan, la dezbaterea cererii ministrului Justiţiei privind încuviinţarea arestării sale preventive.

El a mai spus că regretă că în prima şedinţă a Camerei Deputaţilor pe ordinea de zi a fost înscrisă solicitarea de încuviinţare a arestării sale preventive, informează Mediafax.