lun. dec. 23rd, 2024

Nenorocire, în această dimineață, într-un bloc din muncipiul Târgoviște.

O tânără, de 36 de ani, este bănuită că și-ar fi ucis mama în bătaie, o biată femeie în vârstă de 67 de ani.

Cele două locuiau singure, la etajul al treilea al unui bloc din municipiu. Victima era pensionară, iar fiica ei, care a terminat facultatea și masterul, nu are loc de muncă.

Chiar individa de 36 de ani este cea care a sunat la 112 și a cerut ajutor, din cauză că mama ei nu mai reacționa.

La fața locului a ajuns de urgență un echipaj cu medic, dar din păcate salvatorii au constatat decesul.

Imediat au fost alertați și polițiștii. La fața locului au venit cei de la Investigații Criminale, care au luat declarații fiicei victimei, rudelor și vecinilor.

Fratele femeii decedate a declarat pentru targovistenews.ro că nu se aștepta la o asemenea tragedie, că nu își știa nepoata violentă și că este în stare de șoc după ce a aflat ce nenorocire s-a întâmplat.

După necropsie, legiștii urmează să stabilească exact cum a fost provocată moartea femeii.

Dacă va fi găsită vinovată pentru lovituri cauzatoare de moarte, fiica victimei riscă ani grei în spatele gratiilor.