lun. dec. 23rd, 2024

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN valabilă și pentru județul Dâmbovița, pentru intervalul 11 decembrie, ora 12:00 – 12 decembrie, ora 12:00, fenomenele vizate fiind ninsori, intensificări ale vântului, viscol și polei.

Având în vedere prognoza meteo din această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa face cetăţenilor următoarele recomandări:

FIŢI PREGATIŢI PENTRU A REZISTA ACASĂ:

• Urmăriţi cu atenţie, la posturile radio/tv, buletinele meteorologice şi recomandările furnizate de autorităţile centrale şi locale; • Evitaţi orice deplasare dacă nu este neapărat necesară; • Pastraţi la îndemână unelte pentru degajarea zapezii şi o cantitate de sare şi nisip pentru topirea gheţii şi îmbunătăţirea aderenţei pe căile circulabile ; • Pregătiţi-vă mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică; • Asiguraţi-vă mijloace diferite pentru încalzit şi preparat hrana; • Pregatiţi-vă rezerva de alimente, apă şi combustibil în cantitate suficientă; • Verificaţi mijloacele de încălzire (sobele, centralele termice) şl coşurile de evacuare a fumului şl a gazelor fierbinţi pentru a depista şi remedia eventuale defecţiuni. Apelaţi la personal autorizat pentru aceste operaţiuni;

• Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere. Deconectaţi de la reţeaua electrică toate aparatele electrice atunci când nu sunt utilizate;

• Amplasaţi mijloacele de încălzire portabile la distanţă de minim un metru de materiale combustibile; • Opriţi funcţionarea mijloacelor de încălzire înainte de culcare sau atunci când părăsiţi locuinţa; • Evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute; • Mâncaţi regulat şi beţi lichide, dar evitaţi excesul de cofeina şi de alcool; • Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere mai puţin utilizate;

DACĂ TREBUIE SĂ PLECAŢI:

• Evitaţi pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică; dacă, totuşi, deplasarea este necesară, informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate; • Asiguraţi-vă îmbrăcăminte groasă, căciulă, mănuşi, fular, iar cineva să ştie unde sunteţi plecaţi; • Călătoriţi numai ziua şi folosiţi drumurile principale; • Interesaţi-vă din timp de starea drumurilor;

PREGĂTIŢI-VĂ AUTOTURISMUL:

• Echipaţi-vă corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, etc.). • Porniţi la drum cu rezervorul de combustibil plin; • Asiguraţi-vă antigel corespunzător pentru a evita îngheţarea; • Asiguraţi-vă că sistemul de încălzire şi dezgheţare funcţionează eficient; • Verificaţi sistemul de acţionare a ştergătoarelor de parbriz. Asiguraţi lichid de curăţare pentru temperaturi scăzute; • Păstraţi-vă în autoturism pături, apă şi alimente neperisabile; • Verificaţi funcţionarea farurilor şi a luminilor de avarie;

DACĂ VISCOLUL VĂ BLOCHEAZĂ ÎN TRAFIC ÎN AFARA LOCALITĂŢILOR:

• Trageţi pe dreapta. Porniţi luminile de avarie; • Anunţaţi evenimentul la numărul de urgenţă 112 indicând locul unde aţi rămas blocat. Rămâneţi în autoturism până ce forţele de intervenţie vin să vă salveze. Nu părăsiţi autoturismul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi; • Porniţi motorul şi sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior. Se recomandă ca, atunci când motorul este în funcţiune, să deschideţi uşor un geam pentru ventilaţie, evitând în acest fel inhalarea monoxidului de carbon; • Mişcaţi-vă pentru a menţine organismul cald, evitând extenuarea;

• Dacă sunt mai multe persoane în maşină, dormiţi cu rândul. O persoană trebuie să fie trează, în orice moment, pentru a vedea forţele de salvare; • Consumaţi lichide pentru evitarea deshidratării; • Aveţi grijă să nu epuizaţi bateria autoturismului. Bateria este necesară la menţinerea în funcţiune a luminilor, căldurii şi radioului; • Porniţi lumina din interior pe timp de noapte pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa