mar. dec. 24th, 2024

Doi bărbaţi au fost depistaţi de poliţişti în timp ce transportau cantitatea 600 de kilograme cetină, fără a deţine documente legale de provenienţă

Poliţişti din cadrul Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Fieni, au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării prevederilor legale în domeniul comercializării şi transportului de material lemnos pe raza localităţilor Moroeni şi Pietroşiţa.

Cu această ocazie, poliţiştii au depistat în trafic două persoane identificate ca fiind B.C., de 25 de ani şi D.B, ambii din comuna Moroeni, sat Glod, în timp ce transportau cantitatea de 600 kilograme de cetină.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele două persoane mai sus menţionate nu deţin documente legale de provenienţă pentru cantitatea de 600 de kilograme de cetină.

Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a celor doi bărbaţi conform art.8 lit. a) din Legea 171/2010, iar întreaga cantitate de cetină a fost ridicată în vederea confiscării.