lun. dec. 23rd, 2024

În această dimineață, în urma controalelor efectuate pe drumurile publice, polițiștii rutieri au surprins șase șoferi în timp ce s-ar fi aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice

Pe parcursul acestei zile, 26 iulie, polițiștii rutieri se află pe principalele drumuri din județ pentru a asigura fluența traficului rutier, pentru a preveni ambuteiajele sau accidentele de circulație grave, dar și pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice prin depistarea șoferilor care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, punând în pericol toți participanții la trafic.

Astfel, în urma controalelor efectuate, în jurul orei 05:10, polițiștii au surprins doi bărbați de 30 și 47 de ani, din Drăgăești-Pământeni și Târgoviște, în timp ce ar fi condus două autoturisme, pe str. Calea Câmpulung, fiind sub influența alcoolului. În urma testării efectuate, cei doi bărbați au prezentat alcoolemii cu valori de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în această dimineață, în jurul orei 06:05, pe drumul național 1A, pe raza localității Lucianca, polițiștii au depistat un bărbat care efectua transport de persoane prin servicii regulate, pe traseul Finta – Bilciurești – Afumați, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Totodată, în jurul orei 07:32, respectiv 07:55, pe Calea Câmpulung din municipiul Târgoviște și pe drumul național 7 din localitatea Tărtășești, polițiștii au surprins doi bărbați de 42 și 47 de ani, din Mănești și Sălcioara, în timp ce ar fi condus autoturismele fiind sub influența băuturilor alcoolice. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, aceștia prezentând alcoolemii cu valori de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În plus, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu – Formațiunea Rutieră au depistat, pe raza localității Gulia, un bărbat de 35 de ani, din Ialomița, în timp ce ar fi condus un ansamblu de vehicule rutier, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți conducătorii auto au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

sursa – IPJ Dâmbovița