O șoferiță, de doar 24 de ani, a murit într-un teribil accident de circulație, aseară, în Prahova.
Nenorocirea s-a întâmplat după ce mașina tinerei a intrat în plin într-un microbuz cu călători.
15 oameni, șoferul microbuzului, opt bărbați și șase femei, au fost transportați la spital în urma impactului violent.
”Din primele cercetări de la fața locului a reieșit faptul că, o tânără în vârsta de 24 de ani în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DJ 101 F, în afara localității Valea Călugărescă, din direcția Dârvari către Valea Călugărescă a intrat în coliziune cu un microbuz care efectua transport public de persoane, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani.
În urma accidentului au fost transportați la spital conducătorul microbuzului, dar și 8 bărbați și 6 femei ce se aflau în acesta. Pasagera din autoturism, în vârstă de 23 de ani, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la o unitate medicală.
Conducătoarea auto a fost declarată decedată”, anunță IPJ Prahova.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.