lun. dec. 23rd, 2024

Necazuri fără sfârșit în familia Ștefaniei, fetița de doi anișori, din Moreni, grav bolnavă.

Oamenii au aflat de la specialiști o veste teribilă – fiica lor are nevoie urgent de transplant de ficat, altfel va muri.

Părinții micuței Ștefi sunt disperați mai cu seamă că doctorii de la clinica din Turcia, unde copila va fi operată, le-au spus că sunt nevoiți să achite 58 de mii de euro, costurile intervenției medicale.

”În Turcia, ni s-a spus că are nevoie urgent de transplant de ficat, altfel va muri.

Mi-au făcut teste și sunt compatibilă, dar suma cerută este enormă pentru noi.

Ne-au trimis o factură proformă, de 58 de mii de euro. Ne așteaptă cât mai repede acolo. Voiau să ne cheme chiar săptămâna viitoare. Problema este că nu avem banii aceștia.

Ficatul fetiței este distrus în totalitate, ne-au spus medicii și altă variantă în afara transplantului nu există”, ne-a declarat Andreea, mama Ștefaniei.

Cu sufletul distrus, părinții micuței speră că se vor găsi oameni cu inimă mare care să le întindă o mână de ajutor pentru a-și salva fata.

Orice sumă, oricât de mică este enorm pentru acești oameni greu încercați de soartă.

Cei care vor să doneze au la dispoziție conturile deschise pe numele mamei Ștefaniei.

▶️LEI: RO17RZBR0000060023562066 Titular: IOANA DOBREA COD SWIFT: RZBRROBU

▶️EURO: RO45RZBR0000060024746611 Titular: IOANA DOBREA COD SWIFT: RZBRROBU

▶️ Revolut: http://revolut.me/ioanaa1098 Sau cu numărul 0799974606