lun. dec. 23rd, 2024

Un bărbat a fost sancționat cu amendă de 30.000 lei pentru aruncarea de deșeuri periculoase pe un teren agricol

O persoană care descărca deșeuri periculoase la marginea unui teren extravilan a fost depistată weekend-ul trecut de jandarmii dâmbovițeni, în imediata vecinătate a drumului comunal Priseaca – Șotânga.

În urma verificărilor efectuate de jandarmi a reieșit faptul că bărbatul s-a deplasat cu o autoutilitară încărcată cu deșeuri din carton și materiale plastice pe un teren agricol din apropierea cartierului Priseaca cu intenția de a le incendia, deoarece o parte dintre acestea erau ambalaje provenite de la substanțe chimice agricole.

Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 30.000 lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea autovehiculului, precum și obligația de ridicare a deșeurilor și curățare a locului depozitării nelegale.

Activitatea a beneficiat de suportul reprezentanților Gărzii de Mediu Dâmbovița.

sursa – Jandarmeria Dâmbovița