joi. dec. 26th, 2024

Scandal sângeros între trei frați, în localitatea Tătărani.

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști, pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi atacat cei doi frați cu un cuțit.

Totul s-ar fi petrecut pe fondul consumului de alcool.

Cei doi răniți au fost duși cu ambulanțele la spital.

”La data de 4 iulie a.c., în urma probatoriului administrat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pe numele unui bărbat de 32 de ani, din comuna Tătărani, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, la data de 3 iulie a.c., fiind reținut pentru 24 de ore în baza ordonanței emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iulie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la locuința sa, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat cei doi frați, respectiv doi bărbați de 28 și 37 de ani, cu un obiect ascuțit-tăietor (cuțit).

Cele două victime au primit îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. În cauză, cercetările continuă pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează IPJ Dâmbovița